Povesti din trecut

Cea mai dulce "razbunare" pentru raul ce ti s-a facut este binele pe care tu il poti face ca raspuns. Astfel, balanta energetica se echilibreaza, iar focul mocnit al conflictelor nu va mai avea din ce sa arda...

Un om ce sufera si se bucura "dupa cum bate vantul", ale carui "bine" si "rau" alterneaza precum ziua si noaptea, este un stapan complet nesigur pe o viata cladita pe aparente si forme efemere. Universul nostru, disociat in nenumarate sclipiri subiective, este nimic altceva decat un razboi al fantasmelor, al ideilor distructive ce preiau controlul propriei noastre fiinte si ne fac rau prin propria noastra vointa - aceea de a le accepta ca facand parte din realitatea noastra, de a le da crezare. Singurii demoni cu care ne luptam sunt propriile noastre iluzii. 

In esenta, insa, nu suntem asa. Spiritul nostru e pur precum lumina, dar isi gaseste greu drumul spre suprafata dincolo de zidurile templelor in care ne refugiem sa veneram idolii aparentelor. Nu putem trai insa in intuneric. Si atunci adevarata lupta va fi intre alegerea de a ne continua inchinaciunea in fata unor iluzii neinsufletite, in fata idealurilor noastre materiale si lipsite de esenta, sa continuam sa facem ceea ce am facut dintotdeauna, sau sa iesim fara teama in plina lumina, sa stergem de pe umerii nostrii apasarea zidurilor reci si intunecate, pentru a avea in jur universul intreg - al nostru, doar dintr-o privire.

Si daca ai iesit la lumina, cum sa te mai intorci in adanca fortareata a iluziilor?... De aceea, se spune sa raspundem cu bine la orice ni s-ar oferi. Pentru ca oricare alta cale ne-ar trage inapoi in zidurile captivitatii. Ne-am creea din nou patimi si iluzii si am trai din ele, band din nou din aceeasi cupa otravita. Caci nimic nu ne otraveste mai mult viata decat conflictele ce ne macina, inconstient, din interior, cele generate de dezechilibre, de lipsa corespondentei intre ganduri si fapte, dar mai ales intre esenta noastra spirituala, luminoasa, si negura patimilor auto-induse.

"Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos. Toate imi sunt ingaduite, dar nu ma voi lasa biruit de ceva." (I Corinteni, 6, 12)

Trecutul, odata depasit, devine ceva fictiv, caruia ii dam un potential anume doar cand il constientizam, cand il reamintim. Daca te detasezi de toate iluziile ce te inconjoara, nu va mai exista nici macar dependenta pentru un simbol, pentru o idee. Exista melodii, numere, locuri, ce poarta in ele aroma unor sentimente apuse, precum motivele unei opere literare. La fel, si oamenii care apar sau dispar din viata noastra sunt precum personajele dintr-un roman, incatusati intre filele propriei subiectivitati. Intreg cursul vietii este cuprins intre limitele manifestarii spiritului - daca acesta este umbrit de orgoliu, vom trai ca supusi ai iluziilor, ai mandriei de sine pe care o divinizam, desi cu fiecare pas prezenta ei ne ingradeste insusi sufletul, il tine legat de trecut, de slabiciuni auto-induse, de o suma de capricii. Avem dreptul sa alegem orice, chiar sa pierdem esenta in favoarea propriilor iluzii. Nu vom avea insa dreptul ca mai apoi sa regretam alegerile ce ne-au tinut pe loc, cand altele ne-ar fi putut conduce spre lumina...