Despre cunoastere

“Tu-n veci ramai ceea ce esti!

O stiu. Stiu ca-n zadar bogatiile
Umanei minti in mine eu le-am strans
De ma opresc, sunt o faptura de deplans:
Nicio putere-n inima nu s-a aprins.
Mai sus sunt poate cu vreo doua schioape
Dar cu numic de infinit nu-s mai aproape.” (“Faust” – Goethe)

Unele lucruri par ca le facem pur instinctiv, ca ele sunt parte din noi, ca prin ele ne putem defini. La fel, putem refuza lucrurile ce par a nu corespunde cu fiinta noastra - ansamblu a tot ceea ce ne defineste. Intr-un fel, orice incercare de definire ne limiteaza. Si pentru ca timpul existentei noastre nu cuprinde decat o picatura din infinit, pe filele istoriei nu vom fi nimic mai mult decat simple definitii.

Ce cautam?

Cand plecam la drum, vedem ceea ce parasim si cunoastem incotro vom merge. Drumul in sine ramane o alegere a destinului, un concept ce poate fi oricand schimbat de timp si de neprevazut. Singurele certitudini raman insa inceputul si destinatia calatoriei - pe care ea, de fapt, se fundamenteaza. Cea mai mareata calatorie este cea prin propria viata. De aceea, vrem a cunoaste Adevarul pana in limitele sale inimaginabile. De aceea cautam un raspuns pentru trecut si pentru viitor. Pentru ca, in infinitul cosmic, suntem doar un interval finit, intre doua momente de timp. Purtam in noi intreg universul, precum si constiinta eterna a capetelor ce marginesc intervalul intruparii noastre. Viata e o calatorie, iar ea isi afla un rost in momentul in care ne constientizam directia.

Ne regasim in forma actuala datorita unui fenomen complex de cooperare intre Interior si Exterior. Mediul exterior este doar consecinta celui interior, insa el nu apartine unui singur individ, ci lumii intregi in ansamblul sau. Fiecare fapta pe care o facem, orice gand care ne rasare in minte influenteaza ceea ce ne inconjoara. Lumea exterioara este creatia comuna a tuturor particulelor ce o constituie. De aceea nu exista nimic "secret", nimic care sa nu isi lase amprenta asupra existentei universale. Aducem un aport lumii "exterioare" prin ceea ce alegem - pentru ca o alegere constituie intotdeauna o particularizare a potentialului, o limitare a resurselor infinite ale spiritului, ce nu isi pot gasi o forma concreta decat prin intermediul unor actiuni sau ganduri desprinse din alegerile noastre.

Distinctia interior-exterior este, de fapt, la fel de relativa ca cea intre bine si rau, o expresie a criteriilor subiective ce apartin unui singur individ. Influenta reciproca dintre ceea ce numim interior (eul individual) si exterior (mediul existentei acestuia) este o miscare a aceleiasi substante universale. Particularizand, vom constata ca fiinta umana isi formeaza constiinta in primii ani de viata prin suprapunerea influentelor exterioare (cunostinte, conventii si idei ce definesc omul ca fiinta in univers, ca particularizare a Existentei insasi, ca forma individualizata) peste un substrat arhetipal si primitiv ( cedat tot de "exterior", parte din universul din care omul se desprinde, pentru a intrupa pe o perioada limitata o anumita parte a materiei si energiei). Omul insusi este parte din Intreg si se identifica in acesta, fie prin ceea ce il defineste ca forma de existenta (corpul fizic, spiritul, constiinta, ratiunea, etc.), fie prin multiplele trasaturi pe care acesta le dezvolta intotdeauna din imbinarea caracterelor individuale cu influentele exterioare, care apartin, in fond, aceleiasi esente.

Caracteristicile noastre, precum si consecintele lor (alegeri, ganduri, idei, actiuni) sunt, prin urmare, reactii de adaptare - atat a individului la mediu, cat si a mediului in functie de individ. Influenta interiorului asupra exteriorului este, de fapt, bidirectionala, iar echilibrul si fericirea depind de aducerea acestora la aceeasi stare - echilibrarea potentialelor, stergerea diferentelor aparente si reintegrarea in ansamblul tuturor lucrurilor, descoperirea adevarurilor dincolo de iluziile auto-induse.

Tocmai prin faptul ca interdependenta factorilor definitorii ai unui individ este universala, motivarea unei alegeri anume nu se poate face decat printr-o referire la toate aspectele individuale. Un unic argument al unei alegeri este doar o exagerare nerealista si superficiala a starii de fapt, pentru ca motivele unei singure alegeri, oricat de nesemnificative, isi au radacinile adanc in istoria personala a individului, cat si in ceea ce deriva din aceasta: personalitatea si sistemul sau ideologic - constiinta.

Cu cat o definitie este mai restransa, cu atat sacrifice mai mult din esenta insasi, care poate lua nenumarate semnificatii.

Educatia 

In primul rand, dincolo de instinct si de valorile arhetipale innascute, ceea ce acumulam ulterior ca trasaturi individuale este iremediabil legat de mediul exterior (mediu provenit din influenta tuturor lucrurilor si persoanelor care ne inconjoara, influente ce vin de fapt din interior, dar care, de fapt, prin suprapunerea si disponibilitatea lor universala, isi pierd individualitatea sursei interioare si ajung sa defineasca exteriorul ca ansamblu universal, obiectiv). Insa aceasta asumare, transformarea exteriorului in concepte individuale, este filtrata datorita limitarii sub semnul careia sta o existenta individuala (omul) si, de asemenea, prin multitudinea conceptelor anterior asimilate.

"Foloseşte-ţi timpul pentru a te îmbogăţi din scrierile altora, astfel încât să obţii cu uşurinţă ceea alţii au obţinut muncind din greu." - Socrate

Dobandirea cunoasterii de provenienta exterioara este o punte peste necesitatea reluarii ciclului evolutiei umane de la stadiul primitiv pana la cel actual - realizare ce ar fi imposibila in timpul vietii unui singur om. Prin educatie, omul castiga experienta a mii de ani de existenta a umanitatii. El poarta in sine intreaga istorie precedenta, pe care e dator sa o lase mai departe, impreuna cu propria sa istorie - istoria timpului sau. Insasi aceasta istorie (nu doar a faptelor, ci a intregului ansamblu de cunostinte ale umanitatii - stiinte, arta, mentalitati ) este ceea ce ne permite sa fim ceea ce suntem azi: rezultatul a mii de ani de evolutie, lucrul fara de care nu am putea avansa in inteligenta si cunoastere. Astfel ca datoria unui om fata de sine insusi si fata de societate este nu numai o buna cunoastere a ceea ce s-a strans pana atunci in analele istoriei, ci si perpetuarea acestui proces, consemnarea starii actuale, pentru a asigura o conditie superioara generatiilor viitoare, pentru a garanta acestora aceeasi punte de legatura peste milenii in care experiente nenumarate au fost jertfe ale timpului pe altarul descoperirii si al avansarii catre Adevar.

Cultura este adevarata hrana spirituala si cheia evolutiei. Ea ofera posibilitatea eliberarii din stadiul primitiv si utilizarii ratiunii, a adevaratei esente care exista in fiecare individ si are un potential infinit, dar de care suntem despartiti de inconstienta si directionarea defectuoasa a vointei.

Veridicitate

Din moment ce cunoasterea umana este relativa si supusa subiectivitatii, in ce masura ne-o putem asuma ca fiind veridica? Importanta unei culturi cat mai extinse consta tocmai in posibilitatea de a avea un punct de vedere cat mai obiectiv prin filtrarea mai multor perspective atinse de umanitate pana la momentul respectiv, imbinand perspectiva istorica si propria constiinta morala, rezultata dintr-o buna cunoastere a notiunilor in sine si imbinarea lor logica. Nimic nu se inscrie in categoria "crede si nu cerceta" - decat initiativele de indoctrinare pe care, din pacate, o societate supusa ignorantei si privata de cunoastere le adopta fara a incerca sa le deprinda sensul - pe de o parte pentru ca le lipseste orizontul cultural pentru a permite o judecata proprie si, pe de alta parte, pentru ca nu sunt constienti ca este dreptul lor sa rationeze ( care este in aceeasi masura si o datorie care certifica statutul omului ca fiinta rationala.)

Originalitate

Daca ideile noastre sunt o renastere a ideilor trecutului, cum se justifica atunci originalitatea si inovatia si cum se poate desprinde un om de barierele mediocritatii ce se rezuma la asumarea conceptelor exterioare? In primul rand, nicio conceptie nu este in totalitate buna sau rea. Perspectiva umana ramane relativa - tinde uneori catre absolut, insa pretentia atingerii acestuia e doar o plafonare la un stadiu inferior al potentialului cunoasterii, pentru ca intotdeauna exista un stadiu superior pe scara evolutiei. In al doilea rand, esenta unei cunoasteri cat mai obiective este analiza diferitelor puncte de vedere asupra unui subiect anume, inregistrate de-a lungul istoriei. Faptul ca o anumita perspectiva e certificata de mai multe contexte sociale si istorice poate fi un argument pentru faptul ca ele sintetizeaza o gandire corecta (insa nici macar aceasta nu poate fi o certitudine). Dincolo de studiul riguros, se constituie rationamentul propriu fiecarui individ care, avand nivelul necesar de cultura, poate aduce o viziune originala.

De aceea, datoria unui om este de a studia neintrerupt, de a se autoperfectiona pentru sine insusi, dar si pentru cei din jur. Dincolo de disocieri si individualizari (datorate tot subiectivitatii), suntem parti ale aceluiasi ansamblu unic, in care orice pas inainte la nivelul individului constituie un pas inainte pentru intreaga umanitate, daca avansul nu vizeaza un obiectiv egocentric si face, in schimb, parte din sistemul de valori universale.