"Cea mai mare glorie nu o dobandesti atunci cand nu esti doborat niciodata, ci atunci cand te ridici dupa ce ai cazut" (Confucius)
"Societatea a aranjat lucrurile astfel incat sa nu iti pui niciodata problema propriului tau potential. Si toata nefericirea provine din faptul ca nu esti tu insuti. Fii doar tu insuti si toata nefericirea si toata competitia cu ceilalti dispar." (Osho)
Devenim adesea actori in propriile vieti, figuranti pe scena sociala, care isi schimba mastile de la o secventa la alta, hranindu-ne din iluzia satisfactiilor de suprafata. Fericirea unei astfel de scene ramane insa in cadrul aceleiasi conventii si nu va trece niciodata dincolo de nivelul mastilor. Cand o noua masca va sterge amintirea celei precedente, trairile din trecut ne vor parea naive si nefondate. Pentru ca odata ce masca subiectivitatii se stinge, universul ei isi pierde sensul.
Intr-o piesa de teatru, esenta este reprezentata prin simboluri - actorul devine intruparea unui sentiment, reprezentantul unei tipologii. Respectand conventia artei dramatice, actorul isi pierde, in momentul reprezentatiei, personalitatea proprie in favoarea celei a personajului interpretat. Calitatea reprezentatiei consta tocmai in functia sa simbolica. A vedea actorul dincolo de personaj distruge farmecul piesei. Tot universul este restrans, pentru cateva momente, la o scena animata de personaje.
Prelungim insa aceleasi conventii si in viata reala. Cine esti tu? Raspunsul, in fiecare moment, va fi altul. Cel de maine va cunoaste mai multe decat cel de azi, iar cel de ieri nu mai e decat o amintire vibrand pe aripile timpului. Asemenea personajelor din universul fictional, nu vom cunoaste adevarata poveste a actorilor ce vor interpreta rolul. Ramanem aceleasi personaje de hartie si cerneala, si tot ceea ce vedem la noi insine, la un anumit moment, este o masca.
Indiferent cate ai cunoaste, daca nu te poti cunoaste pe tine insuti si intelege ceea ce te inconjoara, cunostintele raman sterpe si nu te vei putea baza niciodata pe ele. Ce cunoastem, cu adevarat? Socrate spunea "stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu." Ceea ce cunoastem, de fapt, nu e realitatea, ci doar perceptiile noastre subiective, schimbatoare. De aceea nu putem distinge binele de rau, si nu intelegem dragostea sau adevarul. Absolutul nu poate fi cuprins in relativ.
Oamenii traiesc parca pentru a da o ultima glorioasa reprezentatie. Nu pentru ei insisi, ci pentru satisfacerea pretentiilor artificiale ale unui public imaginar - nimeni altul decat egoul, care aplauda frenetic orice superficialitate. Daca oamenii ar trai pentru ei insisi, pentru Adevar, pentru ceea ce conteaza, nu si-ar permite sa piarda macar o clipa a vietii in van. A trai pentru Esenta inseamna a trai in Dumnezeu - si Dumnezeu insusi va trai in tine, iar aceasta este fericirea eterna si absoluta. Ne-a fost insa lasata si o alta cale, nascuta din indoiala. Cautand ceva mai presus de Dumnezeu, oamenii au descoperit doar suferinta, capricii, orgolii, si le-au adus cea mai adanca veneratie. Savurandu-si cupa cu otrava, sunt tinuti in viata de sentimentul mandriei si al puterii de alegere. Ei sunt mandrii de suferinta lor, sunt fericiti cand exceleaza ca actori ai teatrului egotic. Insa nu vor cunoaste niciodata mai mult decat semiintunericul unei scene fictive, pe care o numesc viata...
Oamenii traiesc parca pentru a da o ultima glorioasa reprezentatie. Nu pentru ei insisi, ci pentru satisfacerea pretentiilor artificiale ale unui public imaginar - nimeni altul decat egoul, care aplauda frenetic orice superficialitate. Daca oamenii ar trai pentru ei insisi, pentru Adevar, pentru ceea ce conteaza, nu si-ar permite sa piarda macar o clipa a vietii in van. A trai pentru Esenta inseamna a trai in Dumnezeu - si Dumnezeu insusi va trai in tine, iar aceasta este fericirea eterna si absoluta. Ne-a fost insa lasata si o alta cale, nascuta din indoiala. Cautand ceva mai presus de Dumnezeu, oamenii au descoperit doar suferinta, capricii, orgolii, si le-au adus cea mai adanca veneratie. Savurandu-si cupa cu otrava, sunt tinuti in viata de sentimentul mandriei si al puterii de alegere. Ei sunt mandrii de suferinta lor, sunt fericiti cand exceleaza ca actori ai teatrului egotic. Insa nu vor cunoaste niciodata mai mult decat semiintunericul unei scene fictive, pe care o numesc viata...
Omul isi doreste cunoastere universala, insa nu a dobandit inca si capacitatea de selectie. Nu se poate detasa, se confunda cu starile de moment, pierzandu-se pe sine in spatele aparentelor. "Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos. Toate imi sunt ingaduite, dar nu ma voi lasa biruit de ceva" (1 Corinteni, 6, 12)
A sti sa apreciezi realitatea prezenta - aceasta e singura care te trezeste din visul egotic, aratandu-ti Adevarul. Degeaba ne atasam de standarde, pierzand semnificatiile ce nu corespund viziunii noastre subiective. Peste ani, ne intoarcem cu gandul la trecut si vedem superficialitate, regretand prea tarziu aroganta care nu a facut decat sa ne ucida fericirea prezentului, fericirea fiecarei clipe pe care o infruntam cu indiferenta, cu superioritatea standardelor noastre artificiale. Credem ca noi, particule ratacite, putem infrunta universul cu atitudinile pe care le schimbam haotic de la indiferenta, pana la suferinta sau placere. Toti ne consideram actori pe o scena - de aceea, nevoia constanta de a ne alinia asteptarilor unui public imaginar. Facem greseli tocmai pentru a nu iesi din tiparul falselor valori care ne sunt impuse. Ne simtim la adapost in aceasta lume a suferintei comune, doar la gandul ca mai sunt si altii dominati de aceleasi capricii si slabiciuni, pe care uneori avem impresia ca ne putem baza.
Doar ca, in finitudinea unei lumi subiective, nimic nu persista. Simtirile nu sunt decat umbre, cunoasterea ramane o raza ce nu poate patrunde pana in suflet, intelegerea nu se face decat ca o reflexie aparenta. Timpul trece, cautarea nedefinita a esentei continua, iluziile se macina in contrastul dintre umbre si lumini, si ajugem chiar sa credem ca nimic nu conteaza cu adevarat, ca nu exista nimic pur dincolo de aparente, Esenta este insa pretudindeni, in fiecare clipa, dar noi inca nu am deschis ochii pentru a o vedea.
Fiinte fragile, pasim toti in acelasi sens, cu ratiunea ascunsa de propriile iluzii.
Uneori ne prindem de mana si, sprijinindu-ne reciproc, regasim unii in altii forta de a continua. Insa drumul va fi, in cele din urma, o sarcina exclusiv individuala. Ceea ce pare atasament, e doar visul unei constiinte adormite. Esti Tu - esti una cu Intregul, dar nu esti Intregul. Tu esti particula infinitezimala prin care Intregul se desavarseste.
