Exteriorizarea: ratiune si simtire

"Fericirea este armonia dintre ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci" - Gandhi      

Comunicare: verbala, scrisa, prin arta, prin privire, chiar si prin directionarea gandurilor spre o tinta exterioara... Gazduim in noi un univers in expansiune, avid de noi picaturi de cunoastere. Universul nostru spiritual este deschis catre o lume intreaga, iar pentru a-si face el insusi cunoscuta intrarea in scena concretului, se exteriorizeaza.

Aceasta manifestare este mai mult decat un instinct al omului ca fiinta sociala. Comunicarea isi gaseste in noi resorturi mai adanci - este, de fapt, o initiativa de echilibrare a starii noastre de moment. Schimbul permanent de energie intre entitatile aceluiasi mediu este o lege a existentei, intrucat, desi in sens material suntem clar individualizati, din punct de vedere energetic suntem doar o retea complexa a diferitelor forme de manifestare.

Comunicarea - in sens larg - este tocmai expresia acestui flux neintrerupt de energie. Intrucat spiritul isi asuma o intrupare materiala pe o perioada limitata, un om trebuie sa-si justifice existenta printr-un raport echilibrat intre energiile asimilate si cele cedate. Orice blocaj al acestei exprimari firesti, venit din amagiri de sine, ipocrizie, imoralitate, dezechilibreaza existenta individului.

Prin faptul ca potentialul fizic al fiinte umane este limitat, si comunicarea este selectiva. Impartasim propriile ganduri, manifestandu-ne astfel aportul energetic, pozitiv sau negativ, asupra altor persoane, cu o motivatie bazata pe perceptie: ne directionam atentia spre cei care au nevoie de influenta noastra. Astfel, comunicarea este un sprijin reciproc al entitatilor si un proces universal de echilibrare.

Temeiul unei comunicari este schimbul de idei, a carui utilitate trebuie sa fie recunoscuta de ambele parti. Nu iti poti impune propria viziune daca de partea opusa nu exista receptivitate. Si nici nu ar trebui sa pretindem asta, intrucat fiecare isi regaseste propriul orizont de interese, pe care il poate imbogati din exterior  in functie de propriile alegeri momentane. A comunica este echivalent cu un transfer energetic – pentru ca prin cuvinte ne reprezentam gandurile, iar gandurile noastre au diferite potentiale, in functie de starea de spirit. Cuvantul poate alina sau rani – poate aduce “binele” sau “raul”, dar nu prin forma in sine, ci prin semnificatia cu care el apare. A vorbi de dragul discutiei neaga insusi principiul comunicarii – acela de a directiona un flux energetic sub o forma materializata. O discutie isi are rostul in influenta pe care ea o aduce sufletului sau cunostintelor unui om – iar o discutie neinteresanta nu mai este o comunicare, ci o formalitate.

Dincolo de cuvinte, o alaturare de litere portretizeaza un gand, iar gandul este un fragment de spirit. Oamenii isi disputa opiniile, cauta sa isi imbogateasca orizontul cultural prin orice experienta de relationare. Nu comunicam pentru a ne afunda in rutina acelorasi idei, ci pentru a castiga noi detalii.

Relationarea - o cale catre echilibru?

"Iubirea nu este o relatie intre doua persoane. Este un stadiu al constiintei tale" - Osho

Multi oameni se supara cand sunt pusi fata in fata cu realitatea: aceea ca orice relatie interumana are la mijloc un interes, fie el oricat de corect din punct de vedere moral. Ceea ce ne aduce aproape, ceea ce poate sustine unitatea sociala este permanentul schimb reciproc de energie si informatie, chiar si sub forme materiale. Cautam oamenii cu care ne-am completa, in care ne-am putea regasi. Asta pentru ca sufletul uman tinde intotdeauna, chiar si in mod inconstient, spre echilibru - fie prin resurse exterioare (asupra carora nu poate avea un control deplin, ele depinzand mai mult de ceea ce numim noroc, soarta sau karma), fie prin resursele proprii interiorului nostru (prin cunoastere de sine si concentrarea vointei).

Aparent, cel mai accesibil mod de a deveni mai impacati cu noi insine si cu statutul nostru exterior este cel extrovertit. Este o cale ce poate duce la reusita, la fel cum poate deveni un esec. Trebuie sa ne asumam de la bun inceput ca ea nu depinde in totalitate de fortele noastre. In orice relationare, aportul provine de la ambii indivizi, in masuri egale, astfel ca rezultatul nu va putea fi asumat unuia singur decat pe jumatate. Nu vom gasi probabil niciodata o compatibilitate perfecta, la nivelul idealurilor pe care ni le cream, in parte si pentru ca suntem invatati sa cautam intrupari concrete din orice idee, pierzand intelesul ei mai profund - acela ca idealul ramane, mai presus de toate, in lumea ideilor, in spiritul nostru, in potentialul interior, si nu se poate intrupa concret fara a-si pierde acele insusiri abstracte. De aceea si percepem ca orice relationare umana necesita compromisuri - si tocmai prin asta ne poate ajuta sa iesim din sfera propriei subiectivitati, sa dobandim o viziune mai ampla. Cu cat suntem mai marcati de "individualitate", cu alte cuvinte, cu cat ne putem defini mai bine in termeni concreti, cu cat suntem mai supusi conventiilor.

Un om cu adevarat liber, un om obiectiv, este indescriptibil - pentru ca, odata iesit de sub imperiul propriilor conventii ce il limiteaza, el poate fi orice, isi poate redescoperi intregul potential interior - chiar daca in realitate, nu va putea infaptui totul. Suntem atotputernici numai asupra alegerilor pe care le facem. Stapani supremi ai liberului arbitru, ordonam, de fapt, unui trup incompatibil cu ideea de absolut. Esenta infinita intr-o forma ce sta sub semnul limitei - aceasta este fiinta umana, care isi poate regasi fericirea doar in echilibru.

Realitatea ta e cea a propriilor ganduri

Pentru mine, ca pentru oricine altcineva, cea mai "palpabila" realitate e cea a propriilor ganduri. Precum enunta Descartes: gandesc, deci exist. In opinia mea, exist tocmai prin ceea ce gandesc. Gandurile ne sunt cele mai de pret creatii, pentru ca fiecare transpune o forma de energie. Mintea omului este un infinit in sine. De cale regasirii, a cautarii absolutului, ne desparte doar o alegere - un minim bagaj emotional. In fiecare din noi se regaseste un infinit potential. Acesta este darul suprem cu care ne nastem si scopul nostru este atingerea echilibrului. Din tot mozaicul simtirilor, din vesnica lupta intre "bine" si "rau", singura certitudine, singura existenta obiectiva este acea a armoniei. Tot ce e subiectiv in noi reprezinta sclipiri multiple ale aceleiasi lumini. Exista un spectu infinit - de culori, de sentimente, de alegeri - si totul, in final, se reduce la o singura esenta. Daca as putea cuprinde intregul intr-un singur cuvant, as spune Divin. Si atunci aceasta mica asociere de litere ar deveni inceputul si sfarsitul a tot ceea ce exista.

Acesta este adevarul obiectiv. Ceea ce noi numim de obicei "adevar" este o stare subiectiva si trecatoare - particularizare a unei singure clipe. Pentru noi, fragmente de materie, nimic nu e vesnic, insa noi toti, in aceeasi masura, facem parte din vesnicie, din Adevar, din tot ceea ce exista. Putem alege sa stralucim in lumina circumstantelor - iar echilibrul nostru sa fie un vesnic balans intre bine si rau, sau putem alege sa fim noi insisi parte din lumina. Cel mai frumos mozaic este tocmai acela al existentei universale. Cand fiecare atom se zbate sa isi defineasca, in infinitezimala sa importanta, o unica nuanta a spectrului, cand toti ne construim personalitatea pe o suma de capricii, totul in final se reduce la o singura realitate, incolora, fara valente - puritatea. Aceasta puritate este in tot, iar acel tot este un infinit de minuscule particule ale Creatiei.

Facem parte dintr-un univers frumos, cum nu se poate mai frumos. Nu exista rau, nu exista urat, decat in acea realitate personala, subiectiva, pe care ne-o cladim noi insine. Polarizam energia - dar, atata timp cat va fi energie negativa, va exista si cea pozitiva, mereu luptandu-se, intr-un infernal joc al atractiei, sa se uneasca din nou in starea de echilibru din care s-au desprins. Acestea toate sunt iluzii pentru univers, insa, paradoxal, ele devin realitati pentru particulele ce il constituie. Suma a tot ceea ce exista este armonia, insa nu implica si faptul ca toate elementele ecuatiei ar respecta acelasi echilibru. In ansamblu, tot ceea ce exista isi gaseste si polaritatea opusa - actiune si reactiune. In aceste conditii, legea suprema a Universului este permanenta tendinta spre echilibru. Divinul este expresia echilibrului, este obiectiv tocmai prin absenta valentelor sale energetice, Atotputernic pentru ca este ferit de patima dezechilibrelor, pozitive sau negative, care nu fac decat sa limiteze, Atotstiutor pentru ca fiecare particula este supusa legii sale.

 

Divinului nu I se pot aplica legi umane, el nu poate fi particularizat sau definit dupa modul in care o entitate se deosebeste de alta. Cauta-L in tine insuti, apoi cauta-L in ceilalti, apoi cauta-L in tot ceea ce exista. Invata sa iubesti expresia divinului din fiecare element al acestei lumi, fara a incerca sa-ti faci un idol prin mandrie. Crede in sufletul tau si pretuieste-te pe tine insuti nu pentru formele materiale ale existentei tale, ci tocmai pentru ca ti-a fost dat sa faci parte din acest intreg. Existenta ta e efemera - esenta este insa vesnica. Tu esti doar o intruchipare a luminii, si nu lumina insasi, dar fara tine, lumina nu ar putea exista, pentru ca nu s-ar implini.

 

 

Motivatie

"Singura raspundere adevarata este fata de propriul tau potential, fata de propria ta inteligenta si constiinta, fata de actiunea conforma cu ele" (Osho)

Daca nu faci nimic, nu vei sti niciodata ce ai pierdut....

Adesea pretindem celor din jur intelegere, iubire, prietenie, atentie. Suntem invatati sa dorim si sa pretindem, inainte de a da noi insine ceva. Ne tinem gandurile pentru noi, si ne agatam de unica speranta ca, dincolo de aparente, lumea intreaga va sti sa vada mai mult. Toti suntem insa constienti ca, in spatele formelor efemere, se ascunde o esenta ce nu poate fi niciodata redata complet. De aceea atat de multe cuvinte raman nespuse chiar daca ele ar lumina un chip cu un zambet; de aceea atatea visuri nu pot deveni realitate - pentru ca noi insine nu mai credem in ele; de accea ne temem de ceea ce suntem si ne pierdem mereu pe drumul spre a ne regasi.

Realitatea noastra e cea pe care noi insine ne-o facem. Viitorul este doar o consecinta a prezentului. Suntem stapanii acestui intreg neprevazut, pe care il conducem chiar din locul unde ne aflam in momentul de fata. In loc sa ne jertfim intreaga mare de slabiciuni ce o numim orgoliu, tinem  ascuns ceea ce am vrea, de fapt, sa putem spune lumii intregi: ca, in esenta, suntem buni; ca tot ce vrem e sa fim fericiti, chiar daca nu stim concret nici ce inseamna fericirea, nici cum o putem regasi. Acel orgoliu - care pare a ne defini atat de bine - va sti mereu sa pazeasca drumul catre realizarea visurilor noastre. El ne va spune sa ne inchinam aparentelor, sa ne abatem de la ceea ce ne dorim cu adevarat pentru a culege iluzii ale acestui adevar. Sa traim in lumea in care "binele" nostru poate fi raul altuia, iar "adevarul" fiecaruia dintre noi difera.

Toti cunoastem prea bine ca aparentele inseala. Atunci, de ce continuam sa ne fondam existenta pe o realitate inselatoare?... "Fii tu insuti schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume". Dupa inteleptele spuse ale lui Gandhi, fiecare din noi dispune de un infinit de resurse interioare. Cladeste-ti viitorul din adevarul ce il regasesti in propriul suflet. Caci nimic nu ne sta in cale, decat iluziile si lipsa de vointa - vointa de a crede ca visul poate deveni realitate.

Putem considera viata ca arta a existentei. Vietile noastre toate sunt, poate, cele mai pretioase opera de arta - si totusi, nimeni nu sta sa le scrie - decat timpul, care, in trecerea lui furtunoasa, pare a ne sta impotriva. Insa tot el ne da ocazia sa traim ce e mai frumos. Iar daca vrei tot ce e mai bun de la cei din jur, incepe prin a fi mai bun tu insuti.

Faptul insusi de a scrie, in momentul de fata, nu e mai mult decat o parere. O credinta particulara, fata de care nu exista vreo datorie. Ea sub nicio forma nu cere o reactie - nu poate pretinde nici macar atentie. Insa ea exista. Si nimic din ceea ce exista cu adevarat nu e "secret" - decat amagirile, ascunse in spatele falselor aparente si protejate de orgoliu. Ele sunt o manifestare a dezechilibrului. Daca nu iti poti sustine propriile idei, daca te simti vinovat de existenta lor la gradul in care trebuie sa le ascunzi, ai suficiente motive sa te indoiesti de propria moralitate.

Chiar daca ceea ce scriu va ramane necitit, continutul nu se va altera, pentru ca in el nu exista patima sau dependenta - doar sinceritate. Adevarul poate avea un potential pozitiv, sau poate fi pur si simplu obiectiv si sa nu aiba niciun efect, depinzand si de felul in care e receptat. Faptul ca scriu si, astfel, consemnez existenta unor idei nu denota, in cazul meu, nici dorinta de exteriorizare, pentru ca prin asta as avea si asteptari - stari amagitoare pe care nu mi le pot asuma - si nici nu vizeaza vreun interes personal - caci o pretentie exterioara nu e nimic mai mult decat o iluzie, si tot ceea ce ne inconjoara este, de fapt, rezultatul a ceea ce suntem noi insine cu adevarat. Daca vrem sa fim inconjurati de bine, trebuie, mai intai, sa regasim binele in sufletul nostru.

O actiune ce nu vizeaza un scop materialist, precum acela de a impresiona sau de a cauta atentie, poate fi prea usor clasificata ca un efort fara rost. In sens obiectiv, lucrurile exista cu adevarat intr-o stare clar definita, specifica unui singur moment de timp. Receptate insa subiectiv, ele exista numai in masura in care se rasfrang asupra noastra si sunt constientizate. Priveste aceste randuri ca si cum ar apartine unui volum dintr-o biblioteca cu alte mii de volume - insasi istoria existentei. Il poti citi, la fel de bine cum poti trece pe langa el. Doar ca existenta sa nu poate fi negata, cat timp a putut fi consemnata in trecerea amintirilor. Ca importanta, este precum o picatura intr-un ocean. Doar ca, fara acea picatura, oceanul nu ar fi intreg...

Filosofia - cuvant si univers

Unele lucruri se stiu. Si inca sunt relative...

Unele lucruri se intuiesc. Prin ele imaginatia prinde aripi.

Multe doar se cred. Iar, mai presus de manifestarea lor subiectiva in plan fizic, exista o singura certitudine: realitatea existentei lor este absoluta in planul abstract. Ele sunt o parte din suflet.

A defini un anumit lucru presupune mai intai cunoastere. O definitie este precum o atribuire simbolica, un "compromis" pe care un ideal abstract il face concretului. Un cuvant este precum o moneda de schimb intre doua suflete, simbolul unui gand, o realitate de o clipa.

In sens etimologic, cuvantul filosofie provine din greaca (φιλοσοφια) si inseamna dragoste de intelepciune. O definitie insa, nu poate fi decat o metafora, o singura perspectiva asupra aceluiasi adevar ce poate fi vazut din nenumarate unghiuri. A atribui unui termen un sens strict limitat la suma trasaturilor ce il definesc nu constituie finalitatea - caci fiecare noua notiune poarta cu sine, in spatele simbolului in sine, un infinit de semnificatii. 

Dupa cum spunea Oscar Wilde, "a defini inseamna a limita". Mai presus de subiectivitatea redata de cuvinte, mintea umana este libera pe taramul cunoasterii. Cunoasterea e destinul ratiunii noastre - si doar ea ne da dreptul si posibilitatea de exprimare. A dezbate corectitudinea interpretarii unui lucru subiectiv este o initiativa fara sens - orice semnificatie ramanand, asadar, deschisa unei minti ce o poate accede prin propriile resurse. Filosofia este o stiinta a sufletului. In acest sens, poate fi considerata o forma de arta. Insa ea nu cauta, precum arta, sa individualizeze simbolic o anumita reflexie subiectiva a spiritului, ci sa ajunga chiar la esenta acestuia, la adevar.

Cel mai mare pacat al constiintei este ignoranta. O minte lipsita de cunoastere si vointa este prizoniera instinctelor primare si manipularii din exterior. Adevaratele idealuri sunt stabilite doar de noi insine, si nu se rezuma la conventii sociale. Acest fapt nu exclude posibilitatea existentei unui adevar universal, insa, ca sa il putem afla, trebuie sa ne directionam vointa in sensul cautarii lui. In spatele aparentelor, exista ceva care merita lupta spirituala, iar scopul final al inlaturarii tuturor aparentelor ce ne guverneaza existenta este regasirea unei stari interioare optime. Astfel ca, daca alegem sa numim cautarea adevarului filosofie, scopul ei va fi descoperirea idealului. 

Lumea, in esenta, e simpla, si sigurul lucru complicat e universul nostru de iluzii si amagiri, cu care incercam zadarnic sa ne armonizam o existenta dezechilibrata, scindata intre bine si rau, intre dorinte si imposibilitatea realizarii lor, intre adevar si aparenta. Viata fiecaruia dintre noi este un mozaic filosofic, pentru ca, mai mult sau mai putin constient, ne pierdem in contemplarea fiecarui ciob, a tuturor iluziilor in care lumea s-a fractionat, cand tot ce speram cu adevarat este de a reuni totul in esenta originara, imagine a idealului.

Calea ne-o putem alege numai noi insine, iar viitorul ni-l scriem cu fiecare clipa care trece. Stapani supremi ai liberului arbitru, dictam, de fapt, intr-o lume incompatibila cu idea de absolut, legea existentei propriei fiinte, limitate de timp si spatiu, nu insa si in gandire. Caci gandirea noastra, potentialul interior - acestea sunt infinite, desi nu vom putea nicicand sa le manifestam in totalitatea lor. Totul, in viata, se rezuma la o alegere, si tot ceea ce putem spera, si ceea trebuie sa cautam, este ca ea sa fie cea corecta.

Menţine-ţi gândurile pozitive pentru că gândurile tale se transformă în cuvintele tale.

Menţine-ţi cuvintele pozitive pentru că ele se transformă în acţiunile tale.

Menţine-ţi acţiunile pozitive pentru că acţiunile se transformă în deprinderile tale.

Menţine-ţi deprinderile pozitive pentru că ele se transformă în valorile tale.

Menţine-ţi valorile pozitive pentru că valorile se transformă în destinul tău.

                                                                                     (Mahatma Gandhi)

Un drum in infinit

Primii pasi sunt intotdeauna in lumea visului. Acolo unde lumea toata se misca la gandul tau...

Intr-un vis nu te opresti niciodata din A CREDE.

Daca faci pasul indoielnic, visul se destrama, ochii se deschid, iar lumea ta devine lumea "altora". Iar visul va ramane ferecat si noi nu vom mai regasi lumina.

Si cand constiinta inecata in patimi adoarme in sfarsit, vraja indoielii se dezleaga, spiritul se elibereaza si isi e propriul stapan al universului sau.

De ce trebuie el izgonit odata cu lumina zilei?...

 

      Paseste inainte! E dreptul tau de a avansa spre viitor cu toata increderea de sine. Paseste fara a te agata de nimic - descopera cum mersul ferm te va calauzi intotdeauna pe carea cea dreapta. Mergi, admira, inspira aroma fiecarei zile, dar nu te opri - niciodata. Odihna iti va fi precum o clipire. Si drumul se va continua, mereu... Fa-l sa fie intotdeauna frumos, simplu - ca din gandurile tale sa nu iti iasa in cale fantasme, ca din adancul tau o lumina sa iti arate mereu pe unde pasesti. Doar atat trebuie...

      Apoi, priveste in jurul tau, si iti vei da seama ca nu esti singur - ci doar un alt pelerin, intr-o multime zorita de timp sa inainteze fara incetare. E un unic drum. Atunci de ce se reflecta mereu altceva pe fetele lor? Unde poti vedea acum amar si regret, a fost desigur si raza unui zambet. Unde exista teama, se ascund si iluzii desarte. Putini sunt cei care isi pot ridica privirea din pamant, stiind ca nu le va sta nicio piedica in cale. Doar aceia pot privi in jur si se pot regasi, isi pot vedea reflexia in atatea alte oglinzi cu suflet.

       Singura conditie este sa nu te opresti niciodata....

      Cand drumul se va sfarsi intr-un hau, paseste inainte. Pentru ca atunci vei prinde aripi, iar tarana se va scutura de pe talpile tale sangerande. Pentru ca atunci vei vedea totul, iar aerul te va purta pe aripile sale...

      Dar nu ne vom opri niciodata.