"Singura raspundere adevarata este fata de propriul tau potential, fata de propria ta inteligenta si constiinta, fata de actiunea conforma cu ele" (Osho)
Daca nu faci nimic, nu vei sti niciodata ce ai pierdut....
Adesea pretindem celor din jur intelegere, iubire, prietenie, atentie. Suntem invatati sa dorim si sa pretindem, inainte de a da noi insine ceva. Ne tinem gandurile pentru noi, si ne agatam de unica speranta ca, dincolo de aparente, lumea intreaga va sti sa vada mai mult. Toti suntem insa constienti ca, in spatele formelor efemere, se ascunde o esenta ce nu poate fi niciodata redata complet. De aceea atat de multe cuvinte raman nespuse chiar daca ele ar lumina un chip cu un zambet; de aceea atatea visuri nu pot deveni realitate - pentru ca noi insine nu mai credem in ele; de accea ne temem de ceea ce suntem si ne pierdem mereu pe drumul spre a ne regasi.
Realitatea noastra e cea pe care noi insine ne-o facem. Viitorul este doar o consecinta a prezentului. Suntem stapanii acestui intreg neprevazut, pe care il conducem chiar din locul unde ne aflam in momentul de fata. In loc sa ne jertfim intreaga mare de slabiciuni ce o numim orgoliu, tinem ascuns ceea ce am vrea, de fapt, sa putem spune lumii intregi: ca, in esenta, suntem buni; ca tot ce vrem e sa fim fericiti, chiar daca nu stim concret nici ce inseamna fericirea, nici cum o putem regasi. Acel orgoliu - care pare a ne defini atat de bine - va sti mereu sa pazeasca drumul catre realizarea visurilor noastre. El ne va spune sa ne inchinam aparentelor, sa ne abatem de la ceea ce ne dorim cu adevarat pentru a culege iluzii ale acestui adevar. Sa traim in lumea in care "binele" nostru poate fi raul altuia, iar "adevarul" fiecaruia dintre noi difera.
Toti cunoastem prea bine ca aparentele inseala. Atunci, de ce continuam sa ne fondam existenta pe o realitate inselatoare?... "Fii tu insuti schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume". Dupa inteleptele spuse ale lui Gandhi, fiecare din noi dispune de un infinit de resurse interioare. Cladeste-ti viitorul din adevarul ce il regasesti in propriul suflet. Caci nimic nu ne sta in cale, decat iluziile si lipsa de vointa - vointa de a crede ca visul poate deveni realitate.
Putem considera viata ca arta a existentei. Vietile noastre toate sunt, poate, cele mai pretioase opera de arta - si totusi, nimeni nu sta sa le scrie - decat timpul, care, in trecerea lui furtunoasa, pare a ne sta impotriva. Insa tot el ne da ocazia sa traim ce e mai frumos. Iar daca vrei tot ce e mai bun de la cei din jur, incepe prin a fi mai bun tu insuti.
Faptul insusi de a scrie, in momentul de fata, nu e mai mult decat o parere. O credinta particulara, fata de care nu exista vreo datorie. Ea sub nicio forma nu cere o reactie - nu poate pretinde nici macar atentie. Insa ea exista. Si nimic din ceea ce exista cu adevarat nu e "secret" - decat amagirile, ascunse in spatele falselor aparente si protejate de orgoliu. Ele sunt o manifestare a dezechilibrului. Daca nu iti poti sustine propriile idei, daca te simti vinovat de existenta lor la gradul in care trebuie sa le ascunzi, ai suficiente motive sa te indoiesti de propria moralitate.
Chiar daca ceea ce scriu va ramane necitit, continutul nu se va altera, pentru ca in el nu exista patima sau dependenta - doar sinceritate. Adevarul poate avea un potential pozitiv, sau poate fi pur si simplu obiectiv si sa nu aiba niciun efect, depinzand si de felul in care e receptat. Faptul ca scriu si, astfel, consemnez existenta unor idei nu denota, in cazul meu, nici dorinta de exteriorizare, pentru ca prin asta as avea si asteptari - stari amagitoare pe care nu mi le pot asuma - si nici nu vizeaza vreun interes personal - caci o pretentie exterioara nu e nimic mai mult decat o iluzie, si tot ceea ce ne inconjoara este, de fapt, rezultatul a ceea ce suntem noi insine cu adevarat. Daca vrem sa fim inconjurati de bine, trebuie, mai intai, sa regasim binele in sufletul nostru.
O actiune ce nu vizeaza un scop materialist, precum acela de a impresiona sau de a cauta atentie, poate fi prea usor clasificata ca un efort fara rost. In sens obiectiv, lucrurile exista cu adevarat intr-o stare clar definita, specifica unui singur moment de timp. Receptate insa subiectiv, ele exista numai in masura in care se rasfrang asupra noastra si sunt constientizate. Priveste aceste randuri ca si cum ar apartine unui volum dintr-o biblioteca cu alte mii de volume - insasi istoria existentei. Il poti citi, la fel de bine cum poti trece pe langa el. Doar ca existenta sa nu poate fi negata, cat timp a putut fi consemnata in trecerea amintirilor. Ca importanta, este precum o picatura intr-un ocean. Doar ca, fara acea picatura, oceanul nu ar fi intreg...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu