Pentru mine, ca pentru oricine altcineva, cea mai "palpabila" realitate e cea a propriilor ganduri. Precum enunta Descartes: gandesc, deci exist. In opinia mea, exist tocmai prin ceea ce gandesc. Gandurile ne sunt cele mai de pret creatii, pentru ca fiecare transpune o forma de energie. Mintea omului este un infinit in sine. De cale regasirii, a cautarii absolutului, ne desparte doar o alegere - un minim bagaj emotional. In fiecare din noi se regaseste un infinit potential. Acesta este darul suprem cu care ne nastem si scopul nostru este atingerea echilibrului. Din tot mozaicul simtirilor, din vesnica lupta intre "bine" si "rau", singura certitudine, singura existenta obiectiva este acea a armoniei. Tot ce e subiectiv in noi reprezinta sclipiri multiple ale aceleiasi lumini. Exista un spectu infinit - de culori, de sentimente, de alegeri - si totul, in final, se reduce la o singura esenta. Daca as putea cuprinde intregul intr-un singur cuvant, as spune Divin. Si atunci aceasta mica asociere de litere ar deveni inceputul si sfarsitul a tot ceea ce exista.
Acesta este adevarul obiectiv. Ceea ce noi numim de obicei "adevar" este o stare subiectiva si trecatoare - particularizare a unei singure clipe. Pentru noi, fragmente de materie, nimic nu e vesnic, insa noi toti, in aceeasi masura, facem parte din vesnicie, din Adevar, din tot ceea ce exista. Putem alege sa stralucim in lumina circumstantelor - iar echilibrul nostru sa fie un vesnic balans intre bine si rau, sau putem alege sa fim noi insisi parte din lumina. Cel mai frumos mozaic este tocmai acela al existentei universale. Cand fiecare atom se zbate sa isi defineasca, in infinitezimala sa importanta, o unica nuanta a spectrului, cand toti ne construim personalitatea pe o suma de capricii, totul in final se reduce la o singura realitate, incolora, fara valente - puritatea. Aceasta puritate este in tot, iar acel tot este un infinit de minuscule particule ale Creatiei.
Facem parte dintr-un univers frumos, cum nu se poate mai frumos. Nu exista rau, nu exista urat, decat in acea realitate personala, subiectiva, pe care ne-o cladim noi insine. Polarizam energia - dar, atata timp cat va fi energie negativa, va exista si cea pozitiva, mereu luptandu-se, intr-un infernal joc al atractiei, sa se uneasca din nou in starea de echilibru din care s-au desprins. Acestea toate sunt iluzii pentru univers, insa, paradoxal, ele devin realitati pentru particulele ce il constituie. Suma a tot ceea ce exista este armonia, insa nu implica si faptul ca toate elementele ecuatiei ar respecta acelasi echilibru. In ansamblu, tot ceea ce exista isi gaseste si polaritatea opusa - actiune si reactiune. In aceste conditii, legea suprema a Universului este permanenta tendinta spre echilibru. Divinul este expresia echilibrului, este obiectiv tocmai prin absenta valentelor sale energetice, Atotputernic pentru ca este ferit de patima dezechilibrelor, pozitive sau negative, care nu fac decat sa limiteze, Atotstiutor pentru ca fiecare particula este supusa legii sale.
Divinului nu I se pot aplica legi umane, el nu poate fi particularizat sau definit dupa modul in care o entitate se deosebeste de alta. Cauta-L in tine insuti, apoi cauta-L in ceilalti, apoi cauta-L in tot ceea ce exista. Invata sa iubesti expresia divinului din fiecare element al acestei lumi, fara a incerca sa-ti faci un idol prin mandrie. Crede in sufletul tau si pretuieste-te pe tine insuti nu pentru formele materiale ale existentei tale, ci tocmai pentru ca ti-a fost dat sa faci parte din acest intreg. Existenta ta e efemera - esenta este insa vesnica. Tu esti doar o intruchipare a luminii, si nu lumina insasi, dar fara tine, lumina nu ar putea exista, pentru ca nu s-ar implini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu