Exteriorizarea: ratiune si simtire

"Fericirea este armonia dintre ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci" - Gandhi      

Comunicare: verbala, scrisa, prin arta, prin privire, chiar si prin directionarea gandurilor spre o tinta exterioara... Gazduim in noi un univers in expansiune, avid de noi picaturi de cunoastere. Universul nostru spiritual este deschis catre o lume intreaga, iar pentru a-si face el insusi cunoscuta intrarea in scena concretului, se exteriorizeaza.

Aceasta manifestare este mai mult decat un instinct al omului ca fiinta sociala. Comunicarea isi gaseste in noi resorturi mai adanci - este, de fapt, o initiativa de echilibrare a starii noastre de moment. Schimbul permanent de energie intre entitatile aceluiasi mediu este o lege a existentei, intrucat, desi in sens material suntem clar individualizati, din punct de vedere energetic suntem doar o retea complexa a diferitelor forme de manifestare.

Comunicarea - in sens larg - este tocmai expresia acestui flux neintrerupt de energie. Intrucat spiritul isi asuma o intrupare materiala pe o perioada limitata, un om trebuie sa-si justifice existenta printr-un raport echilibrat intre energiile asimilate si cele cedate. Orice blocaj al acestei exprimari firesti, venit din amagiri de sine, ipocrizie, imoralitate, dezechilibreaza existenta individului.

Prin faptul ca potentialul fizic al fiinte umane este limitat, si comunicarea este selectiva. Impartasim propriile ganduri, manifestandu-ne astfel aportul energetic, pozitiv sau negativ, asupra altor persoane, cu o motivatie bazata pe perceptie: ne directionam atentia spre cei care au nevoie de influenta noastra. Astfel, comunicarea este un sprijin reciproc al entitatilor si un proces universal de echilibrare.

Temeiul unei comunicari este schimbul de idei, a carui utilitate trebuie sa fie recunoscuta de ambele parti. Nu iti poti impune propria viziune daca de partea opusa nu exista receptivitate. Si nici nu ar trebui sa pretindem asta, intrucat fiecare isi regaseste propriul orizont de interese, pe care il poate imbogati din exterior  in functie de propriile alegeri momentane. A comunica este echivalent cu un transfer energetic – pentru ca prin cuvinte ne reprezentam gandurile, iar gandurile noastre au diferite potentiale, in functie de starea de spirit. Cuvantul poate alina sau rani – poate aduce “binele” sau “raul”, dar nu prin forma in sine, ci prin semnificatia cu care el apare. A vorbi de dragul discutiei neaga insusi principiul comunicarii – acela de a directiona un flux energetic sub o forma materializata. O discutie isi are rostul in influenta pe care ea o aduce sufletului sau cunostintelor unui om – iar o discutie neinteresanta nu mai este o comunicare, ci o formalitate.

Dincolo de cuvinte, o alaturare de litere portretizeaza un gand, iar gandul este un fragment de spirit. Oamenii isi disputa opiniile, cauta sa isi imbogateasca orizontul cultural prin orice experienta de relationare. Nu comunicam pentru a ne afunda in rutina acelorasi idei, ci pentru a castiga noi detalii.

Relationarea - o cale catre echilibru?

"Iubirea nu este o relatie intre doua persoane. Este un stadiu al constiintei tale" - Osho

Multi oameni se supara cand sunt pusi fata in fata cu realitatea: aceea ca orice relatie interumana are la mijloc un interes, fie el oricat de corect din punct de vedere moral. Ceea ce ne aduce aproape, ceea ce poate sustine unitatea sociala este permanentul schimb reciproc de energie si informatie, chiar si sub forme materiale. Cautam oamenii cu care ne-am completa, in care ne-am putea regasi. Asta pentru ca sufletul uman tinde intotdeauna, chiar si in mod inconstient, spre echilibru - fie prin resurse exterioare (asupra carora nu poate avea un control deplin, ele depinzand mai mult de ceea ce numim noroc, soarta sau karma), fie prin resursele proprii interiorului nostru (prin cunoastere de sine si concentrarea vointei).

Aparent, cel mai accesibil mod de a deveni mai impacati cu noi insine si cu statutul nostru exterior este cel extrovertit. Este o cale ce poate duce la reusita, la fel cum poate deveni un esec. Trebuie sa ne asumam de la bun inceput ca ea nu depinde in totalitate de fortele noastre. In orice relationare, aportul provine de la ambii indivizi, in masuri egale, astfel ca rezultatul nu va putea fi asumat unuia singur decat pe jumatate. Nu vom gasi probabil niciodata o compatibilitate perfecta, la nivelul idealurilor pe care ni le cream, in parte si pentru ca suntem invatati sa cautam intrupari concrete din orice idee, pierzand intelesul ei mai profund - acela ca idealul ramane, mai presus de toate, in lumea ideilor, in spiritul nostru, in potentialul interior, si nu se poate intrupa concret fara a-si pierde acele insusiri abstracte. De aceea si percepem ca orice relationare umana necesita compromisuri - si tocmai prin asta ne poate ajuta sa iesim din sfera propriei subiectivitati, sa dobandim o viziune mai ampla. Cu cat suntem mai marcati de "individualitate", cu alte cuvinte, cu cat ne putem defini mai bine in termeni concreti, cu cat suntem mai supusi conventiilor.

Un om cu adevarat liber, un om obiectiv, este indescriptibil - pentru ca, odata iesit de sub imperiul propriilor conventii ce il limiteaza, el poate fi orice, isi poate redescoperi intregul potential interior - chiar daca in realitate, nu va putea infaptui totul. Suntem atotputernici numai asupra alegerilor pe care le facem. Stapani supremi ai liberului arbitru, ordonam, de fapt, unui trup incompatibil cu ideea de absolut. Esenta infinita intr-o forma ce sta sub semnul limitei - aceasta este fiinta umana, care isi poate regasi fericirea doar in echilibru.