Sinceritatea

Intreaga viata este o succesiune de roluri, dar acest fapt nu inseamna ipocrizie. Ipocrizia este o deficienta: aceea de a nu-ti putea duce rolul pana la capat, de a nu crede cu adevarat in misiunea ta, de a cadea prada slabiciunilor interioare si de a le demasca fara stiinta. Detasarea exclude starile subiective - ea e idealul. Ce inseamna, in acest caz, sinceritatea si de ce este ea considerata o virtute, cand viata este in esenta un joc de rol?

Sinceritatea este abilitatea actorului de a-si trai propriul rol, de a da viata ipostazelor ce vrea a le reprezenta, de a-si incarna idealurile. Sinceritatea nu e o slabiciune - e puterea de a afirma ceea ce vrei sa fii, ceea ce esti si ceea ce poti face. A fi sincer nu inseamna a-ti demasca slabiciunile. Acestea exista numai in masura in care le permiti sa iti acapareze mintea. In mod eronat, asociem sinceritatea cu lipsa de tarie, cu imposibilitatea de a tine lucrurile personale doar pentru noi. Insa, in adevaratul sens al cuvantului, ea este accesibila doar sufletelor puternice - actori care nu isi interpreteaza rolul doar prin masti ieftine. Nu este necesar sa spui ceea ce esti - pentru ca, in realitate, nu te poti defini. Chiar daca la un moment dat vei face un anumit lucru sau vei avea anumite trairi, acestea sunt doar ornamente temporare, decoratiuni scenice. Ele vor disparea si altele le vor lua locul, insa scena va ramane intotdeauna sub talpile tale - singurul fundament obiectiv. Acesta este potentialul tau. Pe scena poti face orice - in viata poti face orice. Nu exista limite sau conventii obiective. Ceea ce exista cu adevarat este posibilitatea ta de a alege rolul urmatorului moment si potentialul de a excela in fiecare noua scena.

Ce inseamna sinceritatea unei dezvaluiri? Slabiciunea de a nu putea infrunta lucrurile de unul singur, atasament fata de idei, lucruri, persoane. Orice atasament e stingheritor - precum o liana ce te impiedica sa faci urmatorul pas fara a cadea prada sentimentelor si gandurilor negative sau prejudecatilor. Atasamentul e nevoia de a te uita mai intai in jur, in loc sa iti interpretezi rolul fluent. Atasamentul este frica de propriul sine, teama de a ramane fata in fata cu potentialul tau, sacrificat adesea de dragul conventiilor, prejudecatilor si legaturilor emotionale. Nu ai nevoie de altceva sau altcineva - toate rolurile vor fi interpretate de tine insuti, transpuse din idei in fapte, insufletite de spirit si animate de vointa. Toate acestea iti apartin, dar, de cele mai multe ori, alegi sa le intemnitezi sub masca starilor subiective, a emotiilor sau a ideii de "imperfectiune universala". Nu ne-am nascut perfecti, insa dreptul de a accede la un nivel mai inalt nu ne-a fost niciodata negat. Viata este o ocazie unica de a pasi pe acest drum al idealizarii, si nimic nu este demn de a te abate de la calea suprema.

A accede spre ideal nu inseamna egoism sau aroganta. A te sustrage din cercul vicios al slabiciunilor umane poate parea o ofensa a idealurilor comune, insa castigul tau va fi o realitate superioara, pe cand izbanda mediocritatii va fi doar iluzia unui trai comod, Succesul fiecaruia coincide cu binele intregii umanitati, pentru ca un om care se autodepaseste extinde limitele cunoasterii, iar cunoasterea e cea care defineste libertatea. Lipsa cunoasterii este robia iluziilor.

Un om sincer este cel care isi urmeaza calea spre Adevar fara a cunoaste slabiciunea, fara a fi distras de nimic. In orice clipa putem fi orice, putem gandi orice - atunci ce folos are revelarea unui gand subiectiv, a unei stari de moment? Cui ar folosi dezvaluirea slabiciunilor care te macina? Si, mai ales, cine te va putea intelege mai bine decat o faci tu insuti? Teatrul e plin, scena e urmarita cu interes de sute de priviri. Tu ce vei alege sa interpretezi?..

Desi afirmam existenta unor valori morale universale, adesea ceea ce ne atrage nu este binele, perfectiunea, echilibrul, ci tocmai opusul - un contrast al normelor, un condiment al existentei supusa la tot pasul conventiilor. Perfectiunea morala este un rol abstract si plictisitor pentru ochii publicului, pentru ca spiritul nu se inalta vazand finitudinea aspiratiilor sale, ci tocmai speranta, incordarea si evolutia scenica e cea care capteaza interesul. Fericirea vine din speranta, un obiectiv atins nu e decat un prag, un ragaz spre o noua alegere spre care sa ne directionam energia. Perfectiunea morala nu este echivalenta cu perfectiunea artistica, astfel ca rolul actorului este acela de a avea o interpretare perfecta, emotionanta, inaltatoare, ce ajunge sa fie apreciata fara a mai lua in considerare calitatile morale ale personajului in cauza.

Adevarul unei clipe este o unica scena, un cadru intr-o succesiune de alte cadre, o stare subiectiva. Adevarul absolut se ascunde tocmai in conditia umana - existenta potentialului ce asteapta sa se intrupeze intr-o forma concreta. 

Nu esti stingherit de nimic. In orice clipa, esti doar ceea ce alegi sa fii.

Educatia

A invata reprezinta un act de igienizare si disciplinare a intelectului, procesul nefiind niciodata un scop in sine, ci o cale catre finitudinea scontata - cunoasterea. Invatatul este un fenomen interior, individual, de intrare in posesia unor notiuni noi si de integrare a acestora in ansamblul de cunostinte deja existente. Invatatura este hrana intelectuala, prin urmare nu reprezinta o constrangere, ci o pornire sincera a spiritului de a-si urma calea fireasca a evolutiei.

Invatatul creeaza o conexiune puternica intre valorile morale si culturale si fiinta umana in formare. Sensul asta a fost stirbit insa de formalizarea invatamantului, masura definitorie a lumii moderne. Invatatura nu mai reprezinta pentru ziua de astazi o cautare proprie, ci, in majoritatea cazurilor, necesitatea de a ne conforma unor standarde impuse. Pe aceasta cale, mizand pe "culturalizare" in masa, se ajunge de fapt la o degradare a spiritului prin superficialitate. Infatisandu-i-se o falsa aparenta a educatiei ca obligatie din exterior (si nu ca pornire interioara fireasca), omul cauta sa se debaraseze de aceasta datorie ca de orice alta constrangere. Anii de scoala devin o lupta cu sine, o scindare intre standardele de suprafata si pornirile launtrice veritabile. Adesea conventiile stau in calea vocatiei, ingradind spiritul si constiinta si mutiland mecanismul vointei, instaurand alternativa "comoditatii", a retragerii in mediocritate sub protectia statutului de om care isi respecta datoria - in cazul elevilor, datoria de a invata. Intrebarea pe care nu avem curaj inca sa ne-o punem este: care e datoria noastra reala si ce contributie aduc cu adevarat acesti ani de truda zilnica?

Ne afundam tot mai adanc in aceasta amagire de sine, chiar daca avem constiinta inutilitatii multora din actiunile noastre menite, teoretic, sa ne dezvolte intelectual. Vointa nu se modeleaza insa prin forta - tot ceea ce rezulta din simpla impunere a unor obligatii nefondate este rezistenta asidua. Uneori nu mai suntem capabili sa invatam pentru ca, inconstient, ne-am format un mecanism de autoaparare a intelectului fata de informatiile care nu corespund intereselor noastre. Vocatia reprimata are ca rezultat impenetrabilitatea memoriei si intelegerii, intrucat, in afara de conformarea la un anumit statut, intreaga noastra educatie formala este lipsita de un fundament interior care sa ii justifice existenta.

Tot ceea ce conteaza in educatie este rezultatul final si mai putin procesul prin care se dobandesc cunostintele respective. Oamenii isi realizeaza potentialul propriu in mod diferit - de aceea nici nu exista un standard pentru cunoastere, ci doar particularizari ce depind de o multitudine de variabile subiective. Invatatura se face doar pentru sine si reprezinta o chemare a spiritului de a se desavarsi. Adevarata cunoastere inseamna a face lucrurile pe care le inveti sa devina parte din tine, din constiinta ta, din sistemul tau de valori. "A cunoaste inseamna a fi", dupa cum spunea Osho. Cunostintele bazate strict pe memorie nu au o utilitate reala, ele putand cel mult satisface anumite cerinte pentru o scurta perioada de timp. Mecanismele prin care omul poate ajunge la un orizont mai bogat al cunoasterii sunt insa mult mai complexe si mai profunde.

A citi fara a intelege, a studia fara a fi interesat - sunt doar reprezentari teatrale, o imitare a procesului educational veritabil, dar care consuma, pe deasupra, timpul, energia, imaginatia si spontaneitatea tinerilor. Educatia actuala inhiba curiozitatea si stimuleaza oportunismul, mizeaza pe prezenta fizica mai mult decat pe implicarea intelectuala. Precum e cazul si in alte domenii, valorile educationale moderne se reprezinta in functie de cantitate, in defavoarea calitatii. Este solutia perfecta pentru reducerea facultatilor intelectuale ale marii majoritati prin atractia catre mediocritate si indoctrinare.

"Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume." - Gandhi

A invata fara a ajunge la un rezultat este o perioada de vulnerabilitate pe care omul constient cauta sa o depaseasca, implicandu-se activ in domeniul studiat prin creativitate si initiativa proprie. Tot ceea ce se ofera spre a fi deprins, tot ceea ce auzim sau vedem are un rol pentru dezvoltarea noastra. Fiecare moment este unic, fiecare om are la un moment dat un anumit nivel de cunostinte, iar balanta acestora oscileaza clipa de clipa. Din ceea ce se ofera spre a fi cunoscut, alegerile noastre vor modela fiintele pe care umanitatea le va cunoaste in viitor.