Intreaga viata este o succesiune de roluri, dar acest fapt nu inseamna ipocrizie. Ipocrizia este o deficienta: aceea de a nu-ti putea duce rolul pana la capat, de a nu crede cu adevarat in misiunea ta, de a cadea prada slabiciunilor interioare si de a le demasca fara stiinta. Detasarea exclude starile subiective - ea e idealul. Ce inseamna, in acest caz, sinceritatea si de ce este ea considerata o virtute, cand viata este in esenta un joc de rol?
Sinceritatea este abilitatea actorului de a-si trai propriul rol, de a da viata ipostazelor ce vrea a le reprezenta, de a-si incarna idealurile. Sinceritatea nu e o slabiciune - e puterea de a afirma ceea ce vrei sa fii, ceea ce esti si ceea ce poti face. A fi sincer nu inseamna a-ti demasca slabiciunile. Acestea exista numai in masura in care le permiti sa iti acapareze mintea. In mod eronat, asociem sinceritatea cu lipsa de tarie, cu imposibilitatea de a tine lucrurile personale doar pentru noi. Insa, in adevaratul sens al cuvantului, ea este accesibila doar sufletelor puternice - actori care nu isi interpreteaza rolul doar prin masti ieftine. Nu este necesar sa spui ceea ce esti - pentru ca, in realitate, nu te poti defini. Chiar daca la un moment dat vei face un anumit lucru sau vei avea anumite trairi, acestea sunt doar ornamente temporare, decoratiuni scenice. Ele vor disparea si altele le vor lua locul, insa scena va ramane intotdeauna sub talpile tale - singurul fundament obiectiv. Acesta este potentialul tau. Pe scena poti face orice - in viata poti face orice. Nu exista limite sau conventii obiective. Ceea ce exista cu adevarat este posibilitatea ta de a alege rolul urmatorului moment si potentialul de a excela in fiecare noua scena.
Ce inseamna sinceritatea unei dezvaluiri? Slabiciunea de a nu putea infrunta lucrurile de unul singur, atasament fata de idei, lucruri, persoane. Orice atasament e stingheritor - precum o liana ce te impiedica sa faci urmatorul pas fara a cadea prada sentimentelor si gandurilor negative sau prejudecatilor. Atasamentul e nevoia de a te uita mai intai in jur, in loc sa iti interpretezi rolul fluent. Atasamentul este frica de propriul sine, teama de a ramane fata in fata cu potentialul tau, sacrificat adesea de dragul conventiilor, prejudecatilor si legaturilor emotionale. Nu ai nevoie de altceva sau altcineva - toate rolurile vor fi interpretate de tine insuti, transpuse din idei in fapte, insufletite de spirit si animate de vointa. Toate acestea iti apartin, dar, de cele mai multe ori, alegi sa le intemnitezi sub masca starilor subiective, a emotiilor sau a ideii de "imperfectiune universala". Nu ne-am nascut perfecti, insa dreptul de a accede la un nivel mai inalt nu ne-a fost niciodata negat. Viata este o ocazie unica de a pasi pe acest drum al idealizarii, si nimic nu este demn de a te abate de la calea suprema.
A accede spre ideal nu inseamna egoism sau aroganta. A te sustrage din cercul vicios al slabiciunilor umane poate parea o ofensa a idealurilor comune, insa castigul tau va fi o realitate superioara, pe cand izbanda mediocritatii va fi doar iluzia unui trai comod, Succesul fiecaruia coincide cu binele intregii umanitati, pentru ca un om care se autodepaseste extinde limitele cunoasterii, iar cunoasterea e cea care defineste libertatea. Lipsa cunoasterii este robia iluziilor.
Un om sincer este cel care isi urmeaza calea spre Adevar fara a cunoaste slabiciunea, fara a fi distras de nimic. In orice clipa putem fi orice, putem gandi orice - atunci ce folos are revelarea unui gand subiectiv, a unei stari de moment? Cui ar folosi dezvaluirea slabiciunilor care te macina? Si, mai ales, cine te va putea intelege mai bine decat o faci tu insuti? Teatrul e plin, scena e urmarita cu interes de sute de priviri. Tu ce vei alege sa interpretezi?..
Desi afirmam existenta unor valori morale universale, adesea ceea ce ne atrage nu este binele, perfectiunea, echilibrul, ci tocmai opusul - un contrast al normelor, un condiment al existentei supusa la tot pasul conventiilor. Perfectiunea morala este un rol abstract si plictisitor pentru ochii publicului, pentru ca spiritul nu se inalta vazand finitudinea aspiratiilor sale, ci tocmai speranta, incordarea si evolutia scenica e cea care capteaza interesul. Fericirea vine din speranta, un obiectiv atins nu e decat un prag, un ragaz spre o noua alegere spre care sa ne directionam energia. Perfectiunea morala nu este echivalenta cu perfectiunea artistica, astfel ca rolul actorului este acela de a avea o interpretare perfecta, emotionanta, inaltatoare, ce ajunge sa fie apreciata fara a mai lua in considerare calitatile morale ale personajului in cauza.
Adevarul unei clipe este o unica scena, un cadru intr-o succesiune de alte cadre, o stare subiectiva. Adevarul absolut se ascunde tocmai in conditia umana - existenta potentialului ce asteapta sa se intrupeze intr-o forma concreta.
Nu esti stingherit de nimic. In orice clipa, esti doar ceea ce alegi sa fii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu