Doua suflete merg alene spre un peron de gara, fiecare purtand cu sine un bilet. Destinatiile au fost deja scrise. Indiferent de torentele care coboara si urca in trenuri la intervale date, cele doua suflete asteapta, pe o banca, ceea ce le-a fost destinat. Pe cele doua bilete sunt scrise directii diferite. Iar daca s-a intamplat sa mearga alaturi pana pe acest peron, nu inseamna nimic - decat, poate, o poveste nespusa, soptita de privire, fredonata de amintiri precum o melodie ce se stinge vag in freamatul garii.
Acum trecutul nu mai apasa, ci se elibereaza, umpland acest spatiu gol al asteptarii. Enigmele se desfac din carapacea tacerii. Vechile tensiuni se sting asemenea unui foc de vreascuri. Acum, in ciuda aglomeratiei de pe peron, totul se cufunda in liniste. Vantul bate cu adieri reci in are se prevede inceputul de septembrie, insa caldura unui suflet impacat cu sine poate infrunta aceste premonitii tomnatice. Asteptarea e ca un vid in care tensiunea existentei se anuleaza pana la un moment anume cand drumul destinului face o cotitura, iar sufletul paraseste locul contemplatiei pentru a-si urma calea instrisa pe biletul de tren.
Am mers pe drum pana la cea din urma gara, cu piedici si vanturi, cazand si inaltandu-ne apoi din nou privirile. Uneori a fost necesar sa intindem mana pentru a putea oferi un sprijin. Alteori parca am uitat si ne-am crezut singuri in pustiu. Acum privim la acest drum si ne dam seama ca fiecare pas a ramas intiparit pe ceea ce suntem acum, pe fiintele care vor ajunge, in cele din urma, acolo unde le-a fost dat sa ajunga. Viata uneori uneste drumurile, alteori le desparte... Ea stie mai bine, caci poate vedea caile noastre pana la capat, pe cand noua nu ne e dat sa vedem decat la departare de un pas. Vedem acum aceasta gara si ne simtim impacati, dar in curand trenurile, in mersul lor, vor aduce noi si noi peisaje in fata ochilor nostri. Si cine stie cum ne vom simti atunci?...
Stim insa ca, atunci cand se privesc unul pe altul, impart o poveste fara de cuvinte. Cand stam alaturi de cineva, fie si pentru o clipa, daruim o parte din noi insine si castigam la schimb o parte din celalalt. Cand doua suflete isi vorbesc, destinele lor sunt, pentru o clipa, scrise de o singura mana.
La final de drum putem privi pictura pasilor din trecut si ne dam seama cat de frumoasa este sansa de a te ridica dupa o cadere, precum si caderea care intrerupe o linie a carei directie ar fi alterat tabloul in ansamblul sau. Clipele vietii noastre sunt puncte pe panza. Contempland aceste urme din trecut putem surprinde cum, in spatele tuselor vietii este o mana de pictor ce nu isi paraseste niciodata lucrarea.
Primul tren se arata in gara, rupand reveria. Cu un prim pas rascrucea de soarta se incheie, iar gara si anevoioasa cale din urma sa se sting precum un vis ce lasa loc realitatii unei noi zile. Acum incepe un nou drum.
Un suflet priveste in urma unui tren. Fericit. Linistea rasuna in jurul sau, caci el se stie sub paza buna a Pictorului ce va avea grija de viitor, precum a avut si de trecut. Si-a spus povestea, si-a depanat amintirile. Cu privirea trecand de micile peroane ale vietii, ii revin in minte, ca dintr-un vis indepartat, ambiguu, versurile de Rumi:
Monica Cirstea - august 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu