"Fiecare copil este un artist. Problema este cum sa ramana un artist si dupa ce va creste." - Pablo Picasso
Primii pasi in lumea copilariei sunt visul unei vieti intregi. Copilul vede lumea cu sufletul, stie ca poate regasi in acesta intreaga magie a povestilor. Un copil nu cauta niciodata sa vada cu ochii ceea ce, de fapt, stie, pentru ca face parte din sufletul sau. Credintele fantastice ale copilariei nu sunt alterate de nicio indoiala. Mai presus de toate, un copil stie sa iubeasca lumea pentru ceea ce este ea, stie ce inseamna credinta si nadejdea, iar visurile sale se implinesc intotdeauna in imaginatia sa fara de sfarsit. Basmele se termina intotdeauna cu bine, pentru ca basmele sunt povestea sufletelor pure. Un copil stie ca realitatea sa e cea a propriilor ganduri.
Fericirea unui copil este neconditionata. El poate vedea frumusetea in fiecare floare, in fiecare inceput de zi, in fiecare adiere de vant, fara sa caute o justificare. Se simte liber si se bucura de tot ceea ce il inconjoara. Adultii numesc acestea naivitate si ne spun: bucura-te cat esti copil. Cati dintre noi am putut intelege atunci sensul acestor cuvinte?... Un copil aspira la maturizare, pentru ca e mereu dornic de a intelege mai mult. Niciun copil nu e multumit cu statutul sau de inferioritate ca varsta sau ca nivel de cunostinte, pentru ca stie ca nu are totul, dar ca treptat poate ajunge oriunde si-ar dori. De ce uitam, mai tarziu, acest potential, cand am putea face atat de multe?...
"Tot artificiul nostru consta din faptul ca renuntam la existenta pentru a exista" - Goethe
Pe masura ce pasii ne indeparteaza de puritatea primilor ani de viata, incepem sa invatam. Incepem sa intelegem realitatea celor "mari", a lucrurilor care ne inconjoara. Invatam ca visurile copilariei sunt iluzii, iar existenta noastra se reduce la nevoi concrete. Prima sclipire de maturitate e indoiala, sentimentul ca pana atunci am trait intr-un vis din care trebuie sa ne trezim. Paradisul naivitatii se pierde printr-o subrezire a credintei in propriul suflet, in imaginatie, in fericirea gandurilor pure. Omul se vede pe sine ca o entitate ce se cere satisfacuta pentru propria bunastare: nimeni nu se poate hrani din iluzii. Invatam ca viata este grea, invatam ca nu putem avea totul, invatam teorii pe care ni le asumam fara a le intelege, si care sfarsesc prin a ne limita. Am renuntat sa credem ca realitatea noastra poate fi mai mult decat ceea ce am fost invatati sa gandim, sa percepem, sa facem. Ne consideram superiori, cu mai multa intelepciune si cunoastere, pe masura ce inaintam in varsta, pentru ca, spre deosebire de un copil, cunoastem si binele si raul, realitatea "asa cum e", si nu ne lasam amagiti de iluzia fericirii din basme. De fapt, cunoastem ceea ce vrem sa cunoastem, iar vointa majoritatii consta in ceea ce a fost invatata sa creada, si nu in ceea ce a ajuns sa inteleaga de una singura.
De aceea, nimeni nu are curajul de a-si asuma raspunderea pentru propriile actiuni, pentru ca nu se identifica in ele. Actionam conventional pentru ne lipseste cunoasterea de sine, fara de care orice adevar ramane relativ. Aparam cu inversunare pareri, amagindu-ne cu iluzia adevarului, iar cand ajungem sa vedem propriile neajunsuri, ne limitam la a ni le asuma, acceptam ca ele sa ne defineasca. Astfel, devenim o suma de capricii, iar din orice incompatibilitate a egoului cu realitatea exterioara se naste suferinta. Actionam din "convingere" si din teama, pentru a ne satisface propriile capricii, atat cat sa nu ajungem sa fim criticati de ceilalti pentru ele, sa respectam vointa majoritatii pentru a nu fi pusi in situatia de a ne argumenta o parere originala. Uitam insa ca o astfel de existenta este lipsita de fundament. Un om care se teme de ceea ce este nu e decat purtatorul unei masti, cu care nu se poate identifica, pe care nu o poate purta la nesfarsit. Se teme ca in spatele aparentelor se ascunde slabiciune, ca dincolo de standardul mediocritatii sta un neprevazut pe care nu si-l poate asuma. Slabiciunea, de fapt, rezida doar in cultul aparentelor, slabiciunea este o conventie impusa oamenilor pentru a le crea dependente, iar iluzia dependentei este cea mai eficienta forma de manipulare, pentru ca ea il reduce pe om la un standard inferior potentialului sau real. Esenta noastra este adevarul si curajul. Dar cine mai are suficient curaj pentru a cauta Adevarul?...
"Singurul secret al existentei este sa nu iti fie teama. Niciodata sa nu iti fie teama de ce vei deveni." - Buddha
Un copil nu se teme, pentru ca isi traieste propriul vis, in care nu au patruns inca fantasmele prejudecatilor, nici otrava egoismului. Faptul ca realitatea nu coincide cu idealul isi are originea in limitarea pe care oamenii si-o asuma ca aspect definitoriu, ajungand sa fie impacati cu propriile imperfectiuni si sa nu isi acorde o sansa reala de evolutie. Ne asumam ca orice manifestare isi are propriile neajunsuri, insa uitam sa meditam asupra cauzei acestora. Incercarea de a concretiza un ideal nu se poate face decat prin prisma fiintei umane imperfecte si insuficient detasate de propriile neajunsuri. Astfel ca interiorul nostru este alterat de egoism si se rezuma la dorinte si neimpliniri personale. Fericirea ramane un concept idealist, pentru ca oamenii, vrajiti de aparente, au renuntat sa lupte pentru Adevar.
In tinerete, visurile se transforma in dorinte, iar maturitatea incepe odata cu trezirea la "realitate" - realitatea existentei materiale, imperfecte, in care ne afundam si sfarsim prin a ne uita pe noi insine. Parem ca ne trezim, insa de cele mai multe ori ne cufundam in uitare. Ne consolam cu placeri efemere, ne lasam actionati de prejudecati, de conventii, ne pierdem directia la fiecare rascruce de drumuri, si cautam zadarnic fericirea in iluzii exterioare, pentru ca refuzam sa credem ca exista o realitate dincolo de aparentele cu care suntem obisnuiti. Orice raspuns se regaseste in propriul suflet, insa, mandri de propria ignoranta, sclavi ai idolilor lumii materiale, refuzam sa credem in existenta lui. Ne par copiii a fi naivi, pentru ca ei cred orice, insa, in acelasi timp, ei traiesc in realitatea lor fantastica, se hranesc din propria imaginatie. Grijile maturitatii, dorintele si scepticismul ne priveaza maturitatea de puterea de a visa. Este oare viata doar o lupta cu existenta? Tot ceea ce infruntam, de fapt, este proiectia realitatii in mintea noastra. Realitatea in sine nu este buna sau rea, insa noi o putem percepe in orice mod, filtrata subiectiv de mentalitatea noastra. Realitatea subiectiva este doar o iluzie generata de ganduri. Suntem, deci, ceea ce gandim, iar posibilitatile noastre sunt nelimitate, precum si gandurile momentului prezent pot avea o infinitate de directii.
"Nu sunt suficient de tanar ca sa stiu totul." - Oscar Wilde
Intelepciunea nu consta in cunostinte teoretice sau in experienta de viata, ci in cat de mult putem intelege din ceea ce ne inconjoara. Intelepciunea nu ne dezvaluie o realitate dura sau o existenta dificila. Ea nu ne eternizeaza neajunsurile, ci le depaseste. Ea ne face sa vedem realitatea dincolo de formele ei efemere. Intelepciunea nu judeca realitatea unei singure situatii, sau a unei singure zile. Ea este lumina care a ajuns la esenta lucrurilor, pentru ca nicio aparenta, nicio conventie nu poate sta in calea adevarului. Intelepciunea nu apartine celor batrani, ci celor cu sufletul curat, celor care pot privi realitatea in fata fara sa se ascunda dupa aparente, capricii, formalitati, ambitii sau dorinte personale. Nimeni nu e indeajuns de intelept, iar cel care se considera intelept pe el insusi isi ascunde de fapt lipsurile sub o masca a mandriei. Intelepciunea nu are nevoie de cuvinte, ci de fapte. Intelepciunea nu are aspiratii, nu are mandrie si nu are un caracter individual. "Cunoasterea inseamna implinire. A cunoaste inseamna a fi." - Osho
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu